Duminica 9 mai – Let’s Bike It – Editia 1

Duminică, 9 mai, ne suim pe biciclete şi pornim înspre un foarte frumos râu, râul Argeş; acolo, lângă o pădure, vom stabili o bază şi vom porni, în echipe, prin zonă, să cartăm zonele cu gunoaie şi, de ce nu, să ne bucurăm de bicicletă într-o zi şi zonă frumoasă.

De ce facem asta?
Ca să cartăm gunoaiele găsite pe drum (daca ai gps, adu-l), ca să-ţi testezi limitele fizice, ca să mai vezi o părticică din România, ca să cunoşti oameni faini.

După ce terminăm, ne întoarcem la bază, mâncăm, bem, ne veselim, şi ne întoarcem în Bucureşti.

Hai si tu sa scapam Romania de gunoaie, sa ne plimbam cu bicicleta, si sa avem o aventura!

Traseul

View Let’s bike it, Romania! 02 in a larger map

E un traseu in general usor. E asfaltat în mare parte şi nu trece prin zona deluroasă.

Sunt păduri, e si Argeşul pe acolo; de asemenea sunt mai puţine sate decât în alte părtţ ale judeţului. Si o zona necunoscută Cine ştie ce aventură ne aşteaptă acolo :)

Unde, când şi cum

La 9:30 a.m., 9 mai, ne întâlnim în Parcul Unirii, la ONGfest, la cortul Let’s do it, Romania!

Plecăm şi mergem tiptil tiptil, în două ore ajungem (chiar mai repede).

Acolo ne odihnim, mâncăm, ni se face instructaj, se dau hărţi, şi de la 12:00 începem să cartăm.

Pe la 15:00 (sau înainte, după puteri), terminăm de cartat, ne mai odihnim, şi pe la 17:00 plecăm spre Bucureşti, unde ajungem la 19:00.

Distracţie!

Antren şi bună-dispoziţie! Petrecere!

Chiar petrecere nu o să fie, dar nici ceva extrafantastic de greu. Totul a fost gândit să fie plăcut şi accesibil pentru toate categoriile de biciclişti.

Ca să nu fie chin, va trebui să vii cu nişte suc de acasă, nişte dulciuri, nişte mâncărică :)

Inscriere

Oricine doreste poate participa. Nu trebuie sa fii biciclist profesionist. Important este sa iti doresti sa petreci o zi alaturi de noi.

Daca vii ne-ar ajuta sa confirmi prezenta pe event-ul de pe facebook .

In: București

Despre autor: ()
Initiator si organizator Let's Bike It; vocal in trupa Atelier; pasionat de foto, muzica, biciclete, calatorii; in timpul liber muncesc ca sa fac rost de bani pt toate astea :)

RSSComentarii (26)

Adauga comentariul tau | Trackback URL

  1. cata says:

    duminica o sa fie si Prima Evadare, eveniment la care or sa participe cateva sute dintre biciclistii care ar fi putut veni la cartare ;)

  2. Geo M says:

    Vreo sansa sa organizati asa ceva si prin Cluj? Asa pe la inceputul lui iunie?

  3. Diana says:

    Doua intrebari:
    1. Cam cati kilometri sunt? N-am reusit sa ma descurc cu Google Earth la faza asta. Asa, aproximativ.
    2. Am cum sa-mi confirm prezenta si altfel decat pe Facebook? N-am cont si nici nu vreau.

  4. muntele says:

    la concursul de duminică de care zicea şi cata mai sus se anunţă peste 1000 de oameni. evident că nu-s ăştia toţi biciliştii din bucureşti, dar e posibil ca la ceea ce faceţi voi să nu vină foarte multă lume. eu sper să nu am deloc dreptate.

    şi eu aş fi venit şi aş mai fi adus şi alţi oameni, cred, dacă nu s-ar fi suprapus cu acest concurs.

    oricum, sper să mai repetaţi acţiunea şi să ne sincronizăm la timp. succes!

  5. geoatreides says:

    @diana Sunt 25 cu 25 cu vreo 10.
    Adica: 25 la dus, dupa care pauza de masa 2 ore; 10=15 de cartat, dupa care pauza de masa 2 ore; 25 la intors.
    ta-na!

    @muntele te asteptam atunci, cred, saptamana viitoare. Vom incerca sa fie saptamanal :)
    Si da, nu sunt toti acestia :) (de fapt, pe site la ei scrie ca sunt vreo 486 din bucuresti). La 3 milioane de bucuresti, totusi, cred ca sunt mai multe biciclete :)

  6. geoatreides says:

    @Geo M Daaa, de ce nu :)

  7. Vlad Dulea says:

    A raspuns si Geo dar vreau sa raspund si eu pe scurt.
    Stiam ca e si Prima evadare tot duminica, dar nu puteam amana.
    Editia de duminica este doar prima dintr-un lung sir de astfel de evenimente.
    Sunt foarte multe zone de cartat in jurul Bucurestiului. Timpul este scurt pana la sfarsitul lui august nu mai e mult deci vom face Let’s Bike It cu o frecventa de cel putin o data la 2-3 saptamani, daca nu chiar saptamanal (cum zicea Geo).

    Pe de alta parte ma bucur teribil de mult ca biciclistii din Bucuresti au de ales intre doua evenimente in aceeasi zi.

    Va imaginati asa ceva in urma cu 2-3 ani? :)

  8. Vlad Dulea says:

    @Diana> poti confirma si aici daca vrei sa vii :)
    de fapt cred ca ai si confirmat cumva deja…

  9. geoatreides says:

    Eu cred ca putem sa facem si saptamanal :)
    Am incredere in noi si in voi :)

  10. Stefan says:

    pe vremea.com zice ca o sa ploua duminica. nasol
    vedem cum mai e vremea. minorii sunt primiti?

  11. sorina says:

    si eu ce fac ca nu stiu sa merg pe bicicleta si nici masina nu am dar tare mi-as dori sa vin:))

  12. muntele says:

    ok, mă bucur să aud că asta se va face săptămânal. sau aproape săptămânal. cred că ne vom împrieteni în curând. :)

  13. dorin says:

    vreau si eu sa particip, dar nu am bicicleta :( si nici masina …

  14. MIhai Dragomir says:

    mi-ar plăcea să particip. m-am înscris pe facebook. se poate întîmpla ceva ca să nu fim la 19 înapoi în bucureşti? dacă există riscul ăsta, nu mă mai bag, întrucît trebuie neapărat să fiu la 20:00 cel tîrziu la universitate.
    ce bicicletă recomandaţi? habar n-am cum e drumul. am şi o cursieră şi o MTB.

  15. Vlad Dulea says:

    Ne dorim din tot sufletul sa pastram programul stabilit deci vom face tot posibilul ca la ora 17 sa plecam inapoi spre Bucuresti

  16. Gabi Soare says:

    Salutare. Merge pe drumul de intoarcere sa merg cu o semicursiera?!
    Din cate vad pe harta este drum neasfaltat si as veni , dar mi-e teama ca imi voi face roata mai 8 decat este acum.

    Astept un raspuns. Multam!

  17. Vlad Dulea says:

    @MIhai Dragomir @Gabi Soare indicat este sa veniti cu MTB. eu data trecuta am fost cu city-bike. nu a fost foarte rau, dar mi-a fost un pic mila de bicla, prin urmare duminica voi veni cu mtb

  18. Vlad Dulea says:

    @Stefan: conform codului rutier:

    “Este permisa circulatia cu bicicleta, pe celelalte drumuri publice cu trafic intens, numai persoanelor care au implinit varsta de 14 ani.”

    “Se interzice conducatorilor de biciclete sau mopede: [...] sa transporte o alta persoana, cu exceptia copilului pana la 7 ani, numai daca vehiculul are montat in fata un suport special [...]“

  19. Vlad says:

    Salutare,

    Foarte faina ideea asta a voastra, voi da si eu cu prezenta. Confirmarea o fac doar aici intrucat cu Facebook nu am si nici nu ma intereseaza sa am vreo tangenta. Asa ca ne vedem maine dim la 09:30.

  20. Vlad Vadim says:

    Salut!
    Chiar ma tenteaza, insa am o mica problema esentiala: eu am cursiera. E de doi bani saraca, adica ieftina si… pentru Bucuresti. Pot sa urc si borduri cu ea fara probleme :P . Anyway, ceea ce ma intereseaza cu adevarat este daca traseul nu devine nisipos pe portiuni mari, caci atuncea rolurile noastre se schimba(o car eu pe ea).
    De roti nu imi fac griji foarte mult, spite rare deci in cele din urma va trebui sa le schimb. Cauciucuri vechi, deci no mercy 4 them 2day either.

  21. Vlad Vadim says:

    Scuze de un inca un mesaj, dar cineva a atras atentia asupra aspectului: ploaie. Ce se intampla daca intr-adevar ploua?

    Merci

  22. AlexBus says:

    Azi am fost pana la Basarbovo http://www.visitbulgaria.net/en/rousse/pages/basarbovo_monastery.html pe bicicleta. Maine chiar nu voi mai fi in stare sa pedalez. Dar mersi de invitatie :)

  23. geoatreides says:

    @Vlad Vadim: Daca ploua nitzelus de tot, dar putin, si pare trecator, mergem. Daca ploua si e furie mare, nu :)
    Iar daca e senin, mergem :)
    G.

  24. Diana says:

    Informatiile cele mai sigure (cat de sigure pot fi cele legate de vreme, evident) mi s-au parut mereu cele de site-ul INMH: http://vremea.meteoromania.ro/

  25. Mihai Dragomir says:

    iar prognoza pentru mîine pe acest sit e de “ploaie torenţială”…

  26. Vlad Dulea says:

    dap… a trebuit sa amanam LetsBikeIt din cauza ploii :( multumesc mult celor care au venit pana acolo… o sa revenim cu detalii

Adauga comentariul tau